Antrenorul echipei FC Botoșani, Leo Grozavu, a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că nu va face deplasarea la Giurgiu, pentru partida cu Astra, doar pentru a face act de prezență.
„Cred că vom avea un meci greu, însă nu mergem în excursie la Giurgiu. De fiecare dată când se schimbă conducerea tehnică a unei formații se crează, cel puțin pe termen scurt, o emulație. Toți jucătorii vor încerca să demonstreze că merită o atenție în plus, în special cei care au jucat mai puțin. Indiferent de situație, și dacă nu s-ar fi schimbat antrenorul, era clar că este o partidă dificilă cu o echipă bună a campionatului, participantă în acest sezon în competiția europeană. Au jucători valoroși, dar asta nu înseamnă că ne vom duce acolo ca mielul la tăiere„, a spus Grozavu.
Tehnicianul formației botoșănene a mai precizat că așteaptă o reacție pozitivă din partea elevilor săi: „Mă aștept în primul rând din partea băieților la o reacție pozitivă. Chiar dacă nu am avut o prestație slabă, am pierdut ultimul meci pe teren propriu și orgoliul nostru ne este puțin zgândărit. Îmi doresc de la acest meci să scoatem cât mai mult posibil. Sper să avem o prestație care să ne permită să luăm punct sau puncte. Se tot vorbește de Liga Europa la Botoșani, dar noi nu avem terenuri pe care să ne pregătim dacă plouă sau ninge!„.
Partida Astra Giurgiu – FC Botoșani, din etapa a XX-a a Ligii I, se va disputa sâmbătă, de la ora 20.30.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER